Bucureşti

Capitala României:
București este capitala României și, în același timp, cel mai mare oraș, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1.944.367 de locuitori (est. 1 ianuarie 2009. La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează populație de aproximativ 430.000 de locuitori.

Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare.

Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești la nord și Giurgiu la sud. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului.

Câmpia Bucureștiului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei, se extinde în N-E și E până la Valea Pasărea, în S-E și S până la Câmpul Câlnăului și Lunca Argeș-Sabar, în S-V tot până la Lunca Argeș-Sabar, iar în N-V până la Câmpia Titu. S-a format prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mișcării de înălțare a Carpaților și Subcarpaților și a intenselor aluvionări. În Pleistocenul superior aluviunile au fost acoperite cu loess și depozite loessoide, iar la începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile își prelungesc cursurile și își intensifică eroziunea liniară în pătura groasă de loess, fragmentând astfel câmpia.

Câmpia Bucureștiului are altitudini cuprinse între 100-115 m, în partea nord-vestică, și 50-60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviței. Orașul propriu-zis se desfășoară între 58 m și 90 m altitudine. Peste 50% din suprafața sa se încadrează în intervalul hipsometric de 80-100 m, iar pantele nu depășesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2.

Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) și văi (cu terase și lunci) care se succed de la nord către sud:

Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90-95 m și densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5-1 km/km2. La contactul cu versantul Văii Colentina, pantele pot depăși 5o.
Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) și puternic meandrată. La intrarea în București are lățimea de 0,5 km, iar la ieșire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase joase (de 2-3 m și de 4-6 m) și martori desprinși din câmpuri sau din terase. Lunca este largă și bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroești și Pantelimon.
Câmpul Colentinei (sau Giulești-Floreasca), cuprins între râul omonim și Dâmbovița, acoperă circa 36% din teritoriul Municipiului, având o înclinare ușoară pe direcța NV-SE (între 80 și 60 m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 și 1 km/km2.
Valea Dâmboviței este săpată în loess, având malul drept mai abrupt și înalt (aproximativ 10-15 m), iar cel stâng mai coborât (între 4-5 m în amonte și 7-8 m în aval). Terasele sunt dezvolte, predominant, pe partea stângă a râului și sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave și maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) și popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila Mare).
Câmpul Cotroceni-Berceni (sau Cotroceni-Văcărești) se desfășoară între Valea Dâmboviței, la nord, și de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând treptele hipsometrice de 70-80 m și 80-90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5-1 km/km2 [7].


Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul orașului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Și în centrul orașului există un lac, în Parcul Cișmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraș medieval, este înconjurat de Grădina Cișmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cișmigiu în București mai există și alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România și care cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR), precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile de sector. De remarcat este prezența nenumăraților maidanezi în parcurile și pe străzile capitalei.[8]

Clima în capitală este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru anotimpuri, iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iernile în București sunt destul de blânde cu puține zăpezi și temperaturi relativ ridicate, în timp ce în ultimii ani verile sunt foarte calde, chiar caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de pâna la 40 de grade la umbră) și cu puține precipitații. Aceasta face ca diferențele de temperatură iarnă - vară să fie de până la 60 de grade.[9]

Legenda spune că Bucureștiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, București a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșit de secol XIV.

Pe malurile Dâmboviței și ale Colentinei este atestată cultura paleolitică și neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunități în zonele Dudești, Lacul Tei și Bucureștii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului și până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popești-Leordeni și Popești-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuințe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.

Așezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Țepeș, domn al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Cetatea Dâmboviței, cum mai apare în primii ani orașul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgșor la Giurgiu, în ultima așezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureștiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reședință domnească. În anii 1558 - 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială.

În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul devine capitala Țării Românești, din ordin turcesc, pentru a avea o capitala in zona de campie si aproape de Dunare, mai usor de controlat in comparatie cu Targoviste. Din acel moment se si trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înființează prima instituție de învățământ superior, Academia Domnească (1694) și este construit Palatul Mogoșoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia ființă la inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Colțea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu și un cutremur și reconstruit în 1888. În scurt timp, Bucureștiul se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creșterea numărului meșteșugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, șalvaragiilor, zăbunarilor ș.a). Odată cu acestea continuă modernizarea orașului. Sunt create primele manufacturi și cișmele publice, iar populația se mărește continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiatul din 1798 indica 30.030 de locuitori, în timp ce cel din 1831 număra 10.000 de case și 60.587 de locuitori).


Ateneul RomânÎncet-încet apar o serie de instituții de interes (Teatrul Național, Grădina Cișmigiu, Cimitirul Șerban Vodă, Societatea Academică din București, Societatea Filarmonică din București, Universitatea din București, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică din București, Ateneul Român, Banca Națională, cinematografe) și inovații în materie de tehnologie și cultură (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Municipiul București a fost până la instaurarea regimului comunist în România reședința județului Ilfov (interbelic). În aceea perioadă era denumit "Micul Paris" datorită asemănării cu capitala franceză, dar și-a pierdut farmecul în perioada comunismului. În ultimul timp dezvoltarea imobiliară a stârnit ingrijorare cu privire la soarta clădirilor de interes istoric din oraș, în special a acelora din centrul istoric.[10]

În Bucureşti se mai păstrase câteva dintre plantaţile de viţă de vie de odinioară una fiind la Ciurel.

28 mai 1812 - la sfârșitul Războiului Ruso-Turc, Principatul Moldovei pierde partea sa răsăriteană, Basarabia
3 martie 1886 - la sfârșitul războiului între Serbia și Bulgaria
10 august 1913 - la sfârșitul celui de-al Doilea Război Balcanic
4 august 1916 - tratatul de alianță între România și Antanta (Franța, Anglia, Rusia și Italia)
6 mai 1918 - tratatul între România și Puterile Centrale, care nu a fost niciodată ratificat.

www.youtube.com/watch?v=CzbyfInQFJc
www.youtube.com/watch?list=PLZQhGEu_Z5pcUWQmJpbUo6d9V9a...